Linguri langa linguri....lingurite mai mici, mai mari :)
Cand ma intreaba cineva cati ani am zic "stai asa sa calculez! :)"
Timpul trece ... cine are vreme sa il urmareasca indeaproape?
Important e sa cunosti inceputul: 1979, daca cineva vrea sa calculeze... :)
Parintii mei erau tineri si pe la facultate, asa ca... m-a crescut mamaie!
Uite asa incepe povestea - la tara la mamaie!
La tara la mamaie este si acum cel mai frumos loc pentru mine!
Trist este ca mamaie a mai imbatranit si nu ne mai duce la prasila la porumb, asa cum ne facea cand eram mici.
Mamaie se trezea pe la 4 dimineata si facea scovergi (niste gogosi mari cat cratita), sa avem la noi, punea mancare in sacose si pe la 5-6 ne trezea si pe noi.
Deschidea usa sa intre aer proaspat (si rece:)) de afara si ne lua patura de pe noi :).
Nu era timp de stat la palavre, trebuia sa plecam, ca dimineata pe racoare puteai sa dai cu sapa printre porumbi, dar cand venea caldura mare ... nu mai aveai cum!
Asta era explicatia :) ... si acum ma distrez gandindu-ma.
Trebuia sa ne trezim, ca ne lua frigul fara patura :) Ne imbracam si plecam, vrand-nevrand :). Oricum era bine ca nu mergeam pe jos, ci cu masina lu` tataie.
Pe mine ca eram mai mare ma lasa tataie (tot mamaia se ruga de el, ca mie imi era rusine) sa ii conduc Moskvitch-ul rosu. Am gasit o poza pe net ... din pacate nu aveam pe vremea aceea aparat foto, dar arata exact ca cel din poza de mai jos:
Asa fericita eram .. pe drumurile de pamant, la volanul masinii ...:)
Pentru bucuria de a conduce bineinteles ca incercam si eu sa merit, praseam mereu un rand langa mamaie. Ea prasea mult mai bine si mai repede, o lua inainte, apoi intra si pe randul meu .. numai ce ma trezeam ca am 6-7 metri gata prasiti pe randul meu ... imi reluam locul langa mamaie si "da-i da-i, da-i da-i!" :) O vorba a lu`mamaie, alaturi de alta ... "haide, haide ca acu-i capul!". Ne incuraja si ea cum putea, chiar daca abia era inceput randul, ea zicea "haide, ca mai avem putin si acum il terminam!" :).
Fratele mamei mele era pe vremea aceea oarecum apropiat de noi ca varsta (vreo 14-15 ani totusi diferenta) si ne ducea cu el pe noi copiii, pe dealuri, la ciubotele, la ciuperci, la padure ... Ii era lui drag sa ne poarte dupa el si sa arate minunatiile din zona.
Pentru asta ii sunt recunoscatoare, dar intr-un fel care nu se poate descrie in cuvinte. Acum el e mai departe de noi, dar in suflet a ramas mult mult si bine cuibarit.
Acest unchi al meu pentru ca era baiat, evident, facea lucruri demne de un baiat:
...leagane prin pomi, din acelea cu sfoara si o bucata de scandura pusa in echilibru, care mai cadea din cand in cand de sub tine...
...gornete cu care se impusca prin porumb, pe deal, prin curte ... cu 2-3 prieteni-vecini...
..."inventase" si gornetele si cu bold in varf, cu care tragea la tinta in usa de lemn de la WC ...
...stia sa faca mici sobe in pamant, unde faceam focul si coceam porumb ...
...in excursiile noastre pe dealuri avea mereu un toporas cu ajutorul caruia facea arcuri cu sageti ...
...stia sa se dea pe schiuri si ma lua si pe mine ori in fata, ori in spate pe shiurile lui din lemn, facute de tataie...
...isi cumparase un cutit cu teaca din plastic ... maaaama, ce cutit!
Intr-o vara cand el era la scoala si statea in gazda la oras, eu si frate-meu am dormit vre-o saptamana cu mamaie in masina, pe deal, unde avea ea niste porumb de prasit.
Acel cutit cu teaca din plastic a fost arma mea de aparare in vara aceea ... dormeam cu el in masina si cand ieseam noaptea pe afara il luam cu mine negresit.
Doar ce putea sa ma apere un cutitas daca ar fi venit un porc mistret? Minte de copil!
Cred ca acel cutit a fost prima ulealta cu care am inceput sa cioplesc. Nu stiu sa zic ce varsta aveam .. oricum, tot in `79 eram nascuta :) Poate ca aveam totusi vreo 12-13 ani, ca era si frate-meu destul de prezent ... sa fi avut si el vre-o 7-8 ani
Introducerea a fost destul de mare zic eu ... povestea este oricum mult mai lunga si e in sufletul meu ... nu stiu daca ar interesa prea mult pe cineva ...
Concluzia e ca fiind unchiul meu figura marcanta pe langa noi astia mici, ne-am luat si noi dupa apucaturile lui, chit ca eu eram fata. Asa a fost, ce se mai poate schimba acum? :)
Trecutul e trecut, iar prezentul abia a inceput :)
In 2012 prin vara, nu stiu exact cum s-a declansat ... am hotarat ca vreau sa fac linguri din lemn.
Am fost cu mamaia la Sari, unde stia ea ca e un sat de lingurari. Era duminica, am gasit noi pe cineva, dar nu am putut sa vad cum se fac lingurile.
Am cumparat cateva .. in sfarsit ...
Am inceput sa le pictez cu motive traditionale, vazute pe niste magneti de pus pe frigider la niste mesteri populari. Au iesit cam asa ....
Apoi tot in 2012, in toamna, am fost pe platou la Sinaia si mergand noi printre jnepenii de acolo, am vazut un lemn interesant, pe care am inceput sa il cioplesc in mers, cu un cutit de prin rucsacul sotului meu. Semana cu un corn de vaca ...
Am mai luat eu ceva lemne de pe acolo, dar cum am uitat la nasi cutitul ... m-am oprit din cioplit, ca nu mai aveam unealta.
In acea iarna am continuat sa pictez linguri cumparate si am facut niste aranjamente cu piesa principala - lingura pictata plus ceva sfoara si alte bucati de lemn sau conuri de pin.
In 2013 prin primavara, dupa ce iarna, cand mergeam pe la mamaie, studiam lemnele de foc, m-am hotarat sa comand niste dalti.
Mai intai am privit la altii, care au fost asa de binevoitori si au pus filmulete pe internet (cel ce m-a inspirat puternic este miculmester), apoi m-am apucat si eu voiniceste.
Ca la orice inceput, nu au iesit prea bine din prima
Erau enorm de mari... S-au mai si crapat ...
Le-am dat pe unele cu ceara de albine (de la mama)
Apoi .. dupa o perioada, am trecut la alt nivel - linguri cu care se poate manca ... deci mai mici decat primele, finisate cu smirghel si unse cu ulei de masline. Intai mai drepte
dar perfect functionale. :)
Va multumesc mult ca ma urmariti! Incurajarile conteaza foarte mult
Toate cele bune va doresc! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu