Translate

marți, 19 mai 2015

concurs de povesti

Concurs de povesti
Am modificat putin structura acestei postari, ca sa nu mai plictisesc oamenii. Pentru ca pana acum nu s-a anuntat decat o persoana, care ca tot omul, mai are si altele de facut, o sa prelungesc putin perioada concursului.
:)
Pe scurt:

1. Motivul concursului: Am facut o lingurita din lemn de nuc si nu pot sa spun mai nimic despre ea ... doar ca, din cealalta jumatate de butucel am facut caucul in forma de calutz

2. Cine poate participa la concurs: oricine doreste sa scrie o poveste in limba romana despre lingurita din lemn de nuc fotografiata mai jos, indiferent de varsta, sex, religie, conditie fizica, etnie sau alte criterii.

3. Modalitatea initiala de afisare a povestii: sub forma de comentariu la prezenta postare.
4. Data limita de postare a comentariului - poveste: 30 august 2015, ora 22 ora Romaniei. 

5. Cum voi proceda dupa data limita: Pe 30 august 2015 incepand cu ora 22 ora Romaniei, iau toate comentariile-povesti si le transform in postari. Din momentul in care povestile vor fi postari, se poate "vota" cu "interesant" sau "neinteresant" - optiuni care se afla in josul paginii, dupa postare si care arata asa:
Reactions: 
6. Votul se poate exprima pana la data de: 27 sept. 2015 ora 22:00 ora Romaniei.
7. Cum procesez informatiile: pe 27 sept. 2015 incepand cu ora 22:00 ora Romaniei, scad voturile "neinteresant din cele "interesant" pentru fiecare poveste si postez rezultatele concursului. 
8. Astept pe email adresa de livrare a premiului si in functie de cat de repede primesc informatia legata de adresa, trimit premiul prin Posta Romana, pe cheltuiala mea  (care, sper ca nu va fi prea mare) .... oriunde in lume.
Simplu, nu? :)

Va reamintesc: lingurita de mai jos asteapta povestile. :)
Bafta!



De aici in jos, am scris despre altceva. Puteti sa va opriti din citit daca vreti, ca nu mai are nici o legatura cu concursul :)
Inainte, cand aveam in mana un lemn si ma apucam sa cioplesc ma gandeam "Oare o iesi ceva sau stric lemnul de pomana?".
Acum cand am un lemn in mana ma gandesc "Oare ce o iesi din lemnul asta?":) 

Mereu iese ceva nou, ceva deosebit de celalalte. Si asta nu ca eu as avea o nemarginita imaginatie si creativitate. Chiar nu am creativitate si chiar imi este foarte greu sa scot ceva interesant dintr-un lemn uniform, drept, fara noduri, fara nimic deosebit.
Acest adevar m-a facut sa inteleg in relativ scurtul timp care a trecut de cand m-am apucat prima data sa cioplesc, ca sunt nimic, daca nu am ajutor de la natura ce ma inconjoara.
Un pic de inspiratie poate am, sa zic ... macar cand imi aleg lemnele pe care sa le cioplesc. Dar ... cam atat.
Pe langa aceasta infima inspiratie totusi, recunosc, mai trebuie si forta ...vointa. Sunt zile la rand in care nu pun mana pe nici o unealta. Pur si simplu nu am forta necesara si simt ca mai mult as strica.
La fel si pentru postarile de pe blog, trec saptamani intregi in care nu scriu nimic. De obicei totusi nu prea stau degeaba ... de facut fac ceva! Dar nu gasesc forma atragatoare sub care sa scriu si decat sa scriu aberatii mai bine ma lipsesc. 
Ieri mi-a venit ideea asta cu concursul de povesti. E clar ca nu e originala, dar aplicata pe un produs facut de mine, organizata asa cum am de gand sa o organizez, poate ca nu e asa de plagiata.

M-a palit zilele astea, un dor de mamaie, de vremurile in care eram in vacanta si mergeam sa prasim porumbul, de vremurile in care nu trebuia decat sa ascultam de mamaie, ca ea le stia pe toate, ea se ocupa de toate, organiza si punea totul la punct. 

Intr-o vara (am mai povestit, dar nu ma pot abtine .. acum promit ca zic sub alta forma) am stat cateva nopti langa un teren pe care pusese mamaie porumb, intr-un cadru atat de frumos, ca nu concep alt cadru mai frumos si mai plin de viata ca cel pe care mi-l amintesc. Cum ajungeai dinspre sat, porumbul era pe dreapta, iar pe stanga era o faneata de toata frumusetea, cu o iarba inalta de nu aveai curaj sa te avanti prin ea, cu niste salcii atat de batrane, ca puteai incapea cu totul in scorburile lor daca indrazneai. Pasari ciripitoare de dimineata, greieri cantareti toata noaptea ... ceva de vis au fost acele cateva zile petrecute acolo in acea vara (incerc sa aproximez acum dar nu stiu cat de precis. Undeva probabil prin 1991-1992).
Desenul asta arata perfect ca nu am deloc talent, dar l-am desenat aseara ca sa imi amintesc mai bine si o sa mai lucrez la el, poate incet incet va incepe sa semene cu ceva.
M-am gandit sa il pun aici sa explic mai bine cum a fost atunci...
Tataie avea moskvich-ul rosu, ne lasa pe noi sa dormim masina si el mergea pe bicicleta in fiecare zi acasa. Banuiesc ca aves de inchis pasarile, de dat mancare la purcel .. sau purcei .. nu imi mai amintesc, dar sigur mai avea ceva animale si pe acasa.
Cosise o bucata de faneata la poalele unei salcii si parcase acolo masina, la umbra. Langa noi era si o fantana dar nu avea apa potabila si ne trimiteau pe noi sa luam apa din alta parte, la vre-un kilometru, doi.

Langa masina, trebuie sa mai desenez ratzelele, imi aduc aminte ca scosese closca de cateva zile ratzele si nu putea mamaie sa le lase acasa singure, asa ca le-am luat cu noi intr-o copaita de spalat bebelusi :) Nostime ratzele alea! In prima zi cand am ajuns acolo aveam la noi ciorba de fasole si am aflat cu asa o surpriza ca ratzelele mananca daca le dai!... Si nu numai ca mananca, dar se si bat pe boabele de fasole, pe care le inghit cu asa o pofta de ti-e mai mare dragul sa le privesti!
Mai aveam cu noi vaca ... nu mai tin minte cine a adus-o pana acolo pe jos.. probabil ca noi, copiii, ca eram mesteri la mers cu ea pe drum. Cred ca faceam mai bine de o ora si jumatate pe drum, ca se tot oprea si tot manca iarba de pe margine . .asta asa, in general, ca asa cum am zis, nu imi amintesc precis cine a adus-o acolo la Harboca.
Si pe langa toate astea si 2 miei ... of.. n-am vazut in viata mea miei mai prosti ca aia. Intr-o zi a trebuit sa ii cautam sa le dam apa si am cautat de ne-a venit rau prin porumb, ii tot strigam ... "Tzugurei, tzugurei ..." ti-ai gasit sa dea vreunul vre-un behait, ceva! Stateau ca doua balegi jos si se uitau la noi cand i-am gasit in sfarsit, dupa ce ne-am asudat bine si ne-am zgariat prin frunzele alea de porumb. 
Vaca am gasit-o mai repede .. nu ca ea ar fi vociferat ceva cand o strigam. Acum imi dau seama, ea saraca era destul de desteapta, ca era batranica si inteleapta, dar nici ea nu a zis nimic sa o gasim... am avut doar noroc cu lantul ce-l avea, ca facea galagie cand dedea din cap sa mai alunge mustele.
Manca vacuta asta inteleapta si frumoasa intr-un loc lasat parloaga pe care crescusera tot felul de buruieni, printre care si pelin. Niciodata nu o sa inteleg cum manca ea saraca asa amareala de planta ... probabil totusi ca mai lua din greseala .. sau nu imi explic .. ori poate nu simtea gustul amar ... se poate si asta... Cert e ca mamaie mulgea laptele seara si avea gust amarui, clar imi aduc aminte!
Buna vacuta Vinerica ... daca te vedea cu o paine in mana si o strigai, stia ca e pentru ea si alerga de te si speria sa o inhatze! :). Mare figura!

Ce ar mai fi de povestit ... tare rau se dormea pe mijloc in masina. De obicei dormea frate-meu ca era mai mic si mai usor, dar am nimerit si eu intr-o noapte ... cu toata plapuma pusa de mamaie, m-au inghiontit marginile alea de scaune .... :)

Inchei aici cu drag si va doresc numai bine tuturor!

4 comentarii:

  1. Nu prea am avut succes.... se pare ca nu a comentat nimeni :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua.A-ti castigat continuati,nu a-ti castigat continuati.Daca suntem pionieri intr-un domeniu ca cioplitul nu avem pretentii ca publicul sa fie entuziasmat de lucrarile noastre.Doar printre cunoscatori sa avem ceva sustinatori.Eu zic sa nu va descuraja-ti si sa persevera-ti in munca de cioplit pentru ca asa o sa producem o vibratie benefica( imi suna si mie) pt .popularizarea mestesugului.O zi buna sa aveti.

    RăspundețiȘtergere