luni, 21 decembrie 2015

Ceata de colindatori

Ceata de colindatori!


     De ce tocmai "Ceata de colindatori"? 
     Pentru ca se apropie tot mai mult si pentru ca imi sunt tare tare dragi SARBATORILE DE IARNA! :)

     Sunt 10 "copilasi de zapada", foarte buni prieteni de la gradinita, pe care in sfarsit parintii si-au calcat pe inima si i-au lasat la colindat. 
     Pana anul asta, fiecare dintre ei astepta cu sufletelul la gura, colindele cantate de copiii mai mari.
..................................................................


     Il vezi cuminte pe langa soba, facandu-si de lucru cu jucariile, dar la cel mai mic zgomot de afara sare in picioare strigand cat il tine gura:
     - Au veniiiiit!!! AU VENIT!!!
     Si se repede la usa, neuitand in graba lui sa apuce un pumnisor de marunt de 50, din strachina cu bani pregatiti pentru colindatori.

     Ce dezamagire pe el, cand vede ca e doar vecina de peste drum!!! Venise sa intrebe ceva pe mamaie. 

Nici nu era important ce voia sa intrebe! Nici macar daca se apuca sa cante nu il impresiona pe micutz! El astepta copiii, pe nimeni altcineva! 
     Vine trist in casa, arunca banii inapoi in strachina, uita ca nici macar nu a salutat-o pe vecina si uita sa o anunte pe mamaie ca o asteapta cineva afara. 
     Mai trec 5 minute si saraca vecina, inghetata de frig se hotaraste sa mai strige o data:
     - Tanti Viorica!
     - Da-daaa .... striga la randul ei mamaie.... fara sa inteleaga de ce nepotelul a tresarit putin speriat.
     Nici dupa ce a vorbit cu vecina, mamaie nu a inteles mai mult, pentru ca vecinei nu i-a dat prin cap sa spuna ca acum 5 minute nepotelul a scos capul pe usa, a facut o fatza trista si a inchis repede la loc, auzind totusi rugamintea ei de a o anunta pe mamaie.
     "Hiu! Am scapat! Nu m-a certat mamaie ca nu i-am zis nimic de vecina!
..................
     Acum sincer! Ce era asa de important de intrebat la ora aceea, chiar in Ajun de Craciun?!? Si asa... sa iesi din casa pentru atata lucru? Nu putea sa dea un telefon? 

Hmmm...Se pare ca unii oameni chiar inteleg ca miscarea, fie ea si o plimbare la 2 case mai incolo, face bine la sanatate! Nu ma bate la cap mami degeaba cu sportul! Si atunci de ce eu nu am voie sa ma duc cu colindul? As merge pe jooos ... o gramada! Cum sa fiu prea mic?!?  Stiu sa ma imbrac, stiu sa mananc singur ... ce mai trebuie sa fac sa intelegeti ca sunt baiat mare?"
     - La anul te duci si tu cu colindul! Ai grija, ca trebuie sa inveti un colind! Nu poti sa te duci si doar sa dai din buze! Va strangeti cativa copii si cantati frumos cu totii, ne-am inteles?
     - .... (nas imbufnat, capul plecat, privire suparata, maini incrucisate la piept) ...

Se vede ca e prea mic! :)

Dar supararea tine numai 3 secunde, ca de afara iar se aude zgomot!
     - Primiti cu colindul?
     De data asta nu mai striga, ci se repede direct la strachina, ia bani si deschide in graba usa:
     - Primim, PRIMIM!
     - " ...........
Domn, Domn sa-naltam!
Domn, Domn sa-naltam!


Am plecat sa colindam 
Domn, Domn sa-naltam!
Cand boierii nu-s acasa. 
Domn, Domn sa-naltamCand boierii nu-s acasa. 
Domn, Domn sa-naltam .....
.........................
"
     Cat timp s-a cantat colindul, nu s-a miscat din tocul usii, a sorbit din priviri ceata de colindatori, baieti mari si multi ... si intre ei si o fetita ... neinteresanta! :)
     Cand a dat banii, cu greu isi putea ascunde bucuria, un zambet retinut de copil, atat de nostim, atat de adorabil! :)
     Ce mandrie ca el a platit colindatorii! Cel care a luat banii, i-a multumit, i-a zambit si i-a ciufulit putin parul! :)
     Asa sunt unii copii, atenti si cu cei mai mici decat ei! Se vede ca sunt buni la suflet! Cu totii am fost mici ... cu totii tanjeam dupa atentia celor mai mari decat noi! :)

Vine in casa cu nasul rosu si picioarele inghetate, dar numai si numai un zambet :)

SARBATORI FERICITE!!!

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Cristina Beatrice Preda si povestea linguritei

Sunt tare tare fericita! :)
Am primit in seara asta povestea despre lingurita in lemn de nuc.



Pe scurt, am incercat mai demult, sa fac un fel de concurs de povesti, pentru o lingurita din lemn de nuc facuta de mine.
Nu am avut prea mult succes, pentru ca nimeni nu s-a incadrat in timpul pe care l-am stabilit, sau .. mult mai precis ... nu am primit nici o poveste, nici in acel interval de timp, nici dupa ... pana azi, cand ... Cristina Beatrice Preda mi-a trimis povestea scrisa de ea.

Pentru cine nu stie cine este Cristina, o sa citez o scurta prezentare pe care am gasit-o pe site-ul www.eintegral.ro:

"Cristina Beatrice Preda, autoare a șase cărți pentru copii, este elevă în clasa a XII-a. De când a descifrat tainele scrisului și ale cititului a început să țeasă povești. Treptat, a devenit o pasiune. A lansat prima carte pe când avea doar 13 ani, participând la prezentări de carte în librării, școli și grădinițe. Poveștile ei au morală, iar personajele sunt văzute prin ochi de copil, ceea ce le oferă o candoare deosebită. Deși este o tânără în afirmare, Cristina Beatrice Preda este câștigătoare a numeroase concursuri de creație literară."

Ok, acum ca toata lumea e informata cat de cat, sa nu mai lungesc vorba, o sa va las sa cititi ce a putut Cristina sa scrie despre o lingurita din lemn de nuc:


"Linguriţa Miezul-Iubirii
Se înseră şi în atelierul meşteşugarului. Vasele, coşurile şi lingurile de lemn proaspăt făurite se retraseră în dulap, întâmpinate de curiozitatea lacomă a celorlalte. Domnul Sertar le prezentă protocolul rafturilor, apoi le conduse galant spre camere, urându-le un somn odihnitor. Un singur obiect nu îşi găsea pacea şi dădea rotocoale holului: o linguriţă din lemn de nuc.
-Bună seara! Mă scuzaţi că vă deranjez din nou, dar...mi-aţi analizat situaţia? îi vorbi temător sertarului.
-Nu! De câte ori să îţi amintesc că nu pot obliga nicio lingură să îţi cedeze din lemnul ei? Eşti mică! Acceptă asta! tună conducătorul.
-Însă…
-Noapte bună!
Împinse uşa cu putere. Sărmana linguriţă se ghemui într-un colţişor şi se gândi ce soluţii mai avea. Deunăzi, îşi rugase surorile să îi mai dăruiască lemn pentru a se înălţa, dar niciuna nu se arătase dispusă. Se mândreau cu bogăţia lor scorţoasă.
Deodată, pătura de alături începu să foşnească. Un coş îşi făcu loc printre paturi şi se duse spre linguriţă:
-Eu sunt Coşul din Răchită. Te pot ajuta. Vin din Lumea Nucilor şi sunt magic. Însuşi Nucul Înţelepciunii m-a trimis să te iau într-o călătorie care te va îndruma cu prisosinţă.
-Cum pot avea încredere în tine?  întrebă ea, scărpinându-şi fruntea. La urma urmei, tot un străin eşti...
- Ca să nu mai ai îndoieli, ţi-am adus şi un bilet semnat de stăpân. Poftim!
Linguriţa citi rândurile cu voce tare şi se intimidă. Cum era posibil să primească tocmai ea scrisoare de la Nucul Înţelepciunii, venerat de toată suflarea lemnoasă?

Te-am urmărit de când te-ai născut şi îţi cunosc nemulţumirea. Vom încerca să o rezolvăm împreună, iar dacă nu...ne vom resemna împreună. Coşul te va purta în ţinutul meu, unde vei afla răspunsul. Să nu întârzii!

                                                                             Pentru cea mai mică lingură din atelier,
                                                                             Nucul Înţelepciunii”

Fără să mai zăbovească, linguriţa sări în coşuleţ şi îl urni. Acesta se clătină de trei ori şi dispăru într-un nor de praf fermecat.
Zburau deasupra unui peisaj anost, de toamnă arsă. Frunzele se înclinau ca nişte sălcii ruginii, confecţionând cu formele lor trandafiri înnodaţi în parfum de aramă.
-Wow! Sunt reali? se interesă linguriţa, apucând un vraf de petale.
-Desigur! Sunt pitici, dar atât de graţioşi...se auzi o voce groasă din spate.  Până şi frunzele renasc prin delicateţea lor. Bine ai venit la noi!
Când oaspetele se întoarse, îl întâlni pe Nucul Înţelepciunii. Talia impozantă, nodurile proeminente ale crengilor şi fruntea prin care dansau vădit fel şi fel de cugetări îi demascau inteligenţa străveche.
-Bine v-am găsit! Ce onoare să vă cunosc! se codi lingura, tulburată de emoţie.
-Onoarea este întotdeauna de partea mea! Mai cu seamă că toţi invitaţii din Lumea Nucilor sunt aparte.
Aceasta pufni.
-Eu? Aparte? Sunt scundă şi săracă în aptitudini. Nu mă pot apleca aidoma frunzelor elastice.Vă respect, dar cred că aţi greşit când m-aţi poftit aici. Nu aparţin împrejurimilor.
Nucul Înţelepciunii îşi mişcă sprânceana, distrat.
-Hmm...de ce îţi pui piedici de una singură? Cine a spus că nu te poţi adapta? Sunt atâtea şi atâtea...
-Nu! Nu! Fragilitatea mă înfrânează. Din cauza ei nu mă fac utilă.
Coşul din Răchită bodogăni, dar stăpânul îl întrerupse cu o privire încruntată, revenind la ezitarea linguriţei:
-Mă laşi să te contrazic? Vino cu mine! Vei fi uimită!
Derutată de sclipirea neobişnuită din ochii nucului, consimţi să dezlege cât mai repede misterul.
Dincolo de toamna care se garnisi în culori fade, descoperi un palat imens, cu ziduri late, înveşmântate în lemn fin. Pe coloanele adiacente trona marmura albă ca un fir de zăpadă legănat de obrazul unui copilandru, iar faţadele se împurpurau în scânteia ceremonioasă a lunii.
-Aici staţi dumneavoastră? bălmăji lingura, absorbită de priveliştea ravisantă.
-Întocmai! Şi vreau să îmi ţii casa în mână! Hai să o iei! o chemă enigmatic Nucul Înţelepciunii.
-Poftim? Este grea! Mă va storci! se indignă, surprinsă de cerinţă.
-Nu te mai văicări! Încearcă! Altminteri, nu vei învăţa niciodată!
Coşul mustăci, iar biata linguriţă se apropie de clădire cu o grimasă smerită. Ce se va întâmpla cu ea?
-Acum, sus! continuă nucul mai abitir ca la început. Ridic-o!
Lingura atinse marginile şi...surpriză! Palatul se zgudui din temelii şi se micşoră într-o secundă, parcă topit de nesiguranţa ei. Din interior ieşi un miez de nucă. Apoi, o grămăjoară.
-Când am adunat miezul de nucă, era stângaci, completă Nucul Înţelepciunii. Nimeni nu i-ar fi dat şansa de-a construi ceva, darămite un palat de soi.
-Este la fel de mărunt. Nu s-a schimbat nimic, constată linguriţa, trecându-şi degetele pe corpuşorul plăpând.
-Poate. Însă, dragostea şi încrederea pe care le-am împachetat în sufletul lui au determinat crearea operei maiestuoase. Iată, este suficientă o licărire pentru a evolua. Trebuie doar să cauţi steaua potrivită.
Fericirea se rostogoli pe obrajii senini ai lingurii:
-Asta înseamnă că...pot fi şi eu specială?
-Eşti deja. Uită-te cu atenţie! Ai o inimă scrijelită în mijloc. Nu ai observat-o mai devreme? zâmbi poznaş Nucul Înţelepciunii, solicitându-i coşului oglinda.
-Nu… recunoscu învinsă aceasta.
Într-adevăr, inima conturată în interiorul lemnului clipocea asemenea stâncilor în diamantul mării. Nucul îşi scoase din toc un stilou şi defini liniile, turnând la final pudră de iubire.
-Gata! De astăzi, îţi vei răspândi lumina pretutindeni. Te vei numi...Linguriţa Miezul-Iubirii!
-Felicitări! Felicitări! ţopăi într-un picior coşul. Ştiam că te vom salva.
-Vă mulţumesc...murmură lingura, încă sub efectul magiei.

Da, pentru ea Nucul Înţelepciunii şi Coşul din Răchită au reprezentat cu adevărat evadarea din cochilia în care teama de-a fi altfel o închisese. Lăsa în urmă un sac cu tristeţe, dar îmbrăţişa Universul cu speranţa unei armonii eterne."
...............................................................................



Pe mine m-a impresionat profund ... i-am zis ca e magica si in timp ce vorbeam cu ea, mi-am si facut comanda de Povești cu mămici și tătici pe http://eintegral.ro/povesti-cu-mamici-si-tatici
Aveti grija ca celelalte sugerate de site ca fiind din aceeasi colectie, nu sunt scrise de ea ... eu m-am grabit sa comand pe toate si apoi am aflat ca m-am pacalit. 
Am vorbit apoi cu Cristina si mi-a zis ca doar doua mai are tiparite .. celelalte s-au terminat.
Deci .. pentru cine va fi asa de impresionat si va dori sa comande cartile ... cea de-a doua  se numeste Scrisoare pentru Mos Craciun si o gasiti la 

Pentru mine presimt ca va fi o mare placere sa le citesc!
Toate cele bune va doresc!

Si ... Multumesc mult de tot Cristina!!!!
:)

(Ce imi mai place sa pun zambilici pe peste tot! Azi am vazut o masina gen Tico, ce avea un zambilici pe spate. Ma gandeam cum sa fac din lemn ceva ... asemanator :)... )

Les sculptures