Translate

joi, 31 martie 2016

Pisica de purtat



Câteodată, am vrea  foarte foarte mult să facem un lucru ... daaar ... condițiile sunt total împotriva realizării acelui lucru.


Poate vă sună cunoscut... sau nu! Încerc să vă explic! 


Cum se întâmplă la mine? Câteodată, când trebuie sa plecăm pe undeva, mă apucă un imens dor de cioplit. 

Dar cum să cioplesc în mașină?! Simplu! Nu se poate! De ce nu se poate? Păi ... din mai multe motive, printre care amintesc doar două, cele mai importante: 


Unu: Mașina nu e pe perne de aer. 

  - Chiar? Nu e?
  - Nu, nu e! Și chiar dacă ar fi, tot s-ar zgudui temeinic la trecerea peste minunatele gropi ce populează drumurile.


Și doi: Câteodată, în mașină se vorbeste muuult ... sau se ascultă muzică, peste care se vorbește și mai mult, și în plus, MULT MAI TARE decât în mod normal, evident ca să se acopere muzica ... asta până când îmi dau seama și opresc ... evident, ce se poate opri de la buton, să nu mă repet ... cântecul.



Cel puțin aceste două motive sunt suficient de solide ca să NU mă apuc de cioplit în mașină ...și asta nu pentru că îmi e teamă că m-aș putea răni, ci doar că pentru mine cioplitul înseamnă ceva extrem de plăcut, relaxant, creativ ... și toate aceste senzații plăcute ar dispărea în condiții neprielnice.



Nu știu dacă din tot ce am scris s-a înțeles corect, de aceea reformulez, ca să fie clar:

Îmi e drag să merg oriunde împreună cu familia, dar mașina nu e un loc în care se poate ciopli.
Deci .. dacă nu se poate .. nu se poate! Dar... cum se continuă uneori, imensa mea dorință de a ciopli?


Ei .. mai trebuie spus câte ceva ca să se înțeleagă bine atmosfera. Ne urnim cu greu ... e o adevarată aventură să alegem hainele corespunzătoare activității ce va urma, ne încălțăm, la fel ... e foarte complicat pentru unii dintre noi să ne legăm șireturile, în fine ... ieșim pe ușă ...  ne certăm puțin cu câinele mare și rău până ce îl facem să priceapă că trebuie să rămână acasă, sau ... îl punem și pe el în mașină, după caz....., ne îmbarcăm și gata, suntem pe drum! 



Atunci, în legănatul mașinii (sau zguduitul, cum ziceam mai devreme...) și cu glasul cristalin ca un clopoțel ce umple habitaclul, nu îmi explic precis cum, dar mintea mea se relaxează treptat, după toată furtuna precedentă, se detașează de orice poveste din jur și începe o curioasă activitate.


Îmi închipui că iau lemnul în mână, îl întorc pe toate părțile, schitez puțin cu creionul, ca să nu greșesc ... și încep. Întâi iau o așchie mică, să simt cât de tare este lemnul și cât de bine mai taie cuțitul. Constat că lemnul e destul de tare ... că știu ce fel de lemn este - de fag. Cuțitul, în închipuirea mea, taie perfect .. nici nu mă prea opresc cu gândul la acest detaliu ... măcar ăsta să fie avantajul unei cioplituri făcute în gând ... uneltele să taie bine :). Cioplesc pe îndelete, fără nici o grabă, sunt atentă la cele mai mici detalii ... mă învălui de o plăcere de nedescris descoperind esența lemnului, culorile, structura lui misterioasă.


Nu mai continui, că ați înțeles ideea :).


O astfel de închipuire a stat la baza pisicii de purtat 





... o mică pisică din lemn de fag, care vrea să urce în suflețelul persoanei care o poartă. Poziția și forma pe care o are pisica este total corelată cu fraza de mai sus. 


Efectiv acest animaluț îți crează senzația că vrea să urce spre tine ... prin "tine" înțelegând inima și mintea ta, pentru că de acolo pornește iubirea.


Deci dacă cine iubește mult de tot aceste minunate creaturi... și își dorește o pisică de purtat ... dați-mi de știre cu ceva vreme înainte, să am timp să le visez și să le cioplesc.


Vă doresc numai bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu