Translate

joi, 2 octombrie 2014

Dor de copilarie 1

Te uiti la ea si incepi sa visezi.



Chiar daca nu am trait niciodata intr-o astfel de casa, eu visez la copilarie. 

La copilaria mea traita la tara la bunici... la copilaria bunicilor, din care ne mai povesteau fragmente,  in zile de sarbatoare... la copilaria descrisa de cativa mari scriitori pe care am apucat sa ii citesc, visand cu ochii deschisi la o lume de basm.

De ce oare ne apuca nostalgia cand ne gandim la copilarie? Nu e mai bine acum ca suntem adulti? Nu ne mai impune nimeni nimic, facem ce vrem noi, cand vrem noi, cum vrem noi.

Avem si noi copii si stam toata ziua cu gura pe ei:
"- De ce ai facut asa? ...
- Nu mai face asa! ...
- Incearca si tu sa faci asa...
...etc"

Cu siguranta ca uneori exageram, dar nu ne putem abtine. Abia dupa ce am zis ne pare rau, sau poate ne pare rau abia dupa cateva zile, cand avem un moment liber sa cugetam.

Deci daca si noi am fost crescuti asa, oare de ce ne aducem aminte cu asa de mare placere de copilarie?

Doar pentru ca timpul are puterea sa stearga toate necazurile si sa ne lase numai amintirile placute?
Sau pentru ca oricum nu prea puneam la suflet neplacerile si traiam intens fiecare clipa ce ne facea fericiti?
... adunatul caltunasilor primavara, pe dealul din spatele gradinii
... mersul dupa ciuperci prin livezile de meri, pe unde mai erau si ciresi copti daca stiai cand sa te duci si pe unde sa ii cauti....
... "pitita" pana seara tarziu cu prietenii in serile lungi de vara
... aniversarile cu prajituri facute de mamaie si sirop de visine din visinul din fata casei
... aventurile cu vaca bunicilor, pe care trebuia sa o plimbam bine, sa vina satula acasa si cu ugerul plin
... "colarezii cu lapte" pe care ii facea mamaie in fiecare dimineata si pe care ii mancam cu zahar si cu mare pofta, desi ii cam lipea pe cratita de fiecare data, de multe treburi ce avea saraca de ea :)
... ploile de vara care ne prindeau cu aceeasi vaca in varful dealului, la bordeiul parasit de la vie, unde incercam sa ferim vaca de ploaie mai degraba, decat sa ne ferim noi
... teama de paianjenii cu cruce, care sarmanii de ei nu ne faceau nici un rau
... racoarea serilor de toamna, in care inca mai jucam "pitita" si mancam mere de pe izvor, de la tanti Sanda
... incercarile nereusite de a speria trecatorii cu felinare din bostani, cu diverse lucruri pe care le miscam tragandu-le cu sfoara, ascunsi dupa rotile unui camion parcat pe marginea strazii

Sunt multe multe amintiri, care trebuie scoase la iveala impreuna cu ceilalti participanti la aventuri, intr-o reuniune la care visez de multa vreme, dar pe care cine stie daca o vom face vreodata. Eu, frate-meu, verisoara-mea, Elena, Roxana, plus cateodata Petrica, Andrei, Raducu ... ultimii 3 ori fiind mai rar cu noi, ori fiind prea mici ca sa le dam mare importanta.


Oare acest mare artist care face asa minunatii de casute la ce viseaza?



Il cheama Cristian Grecu, are ca motto ceva foarte dragut si simplu (va las sa descoperiti singuri) si judecand dupa faptele sale, un suflet minunat.

Blogul sau se afla la adresa de mai jos, pe care cu mare drag va recomand sa o urmati, daca vreti sa aflati mai multe despre el.

http://minihobbyblog.wordpress.com/


Tu la ce visezi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu