marți, 27 octombrie 2015

Poliță din lemn masiv ...lucrata manual!!!

Daca va vine sa credeti! O poliță din lemn ... lucrata manual?! :)
Cum adica manual?

E incredibil cat de mult conteaza interactiunea cu ceilalti oameni, cu ideile lor, cu nevoile lor ... desi ai zice ca cei care creaza cate ceva, sunt de fapt niste singuratici, inadaptabili, care traiesc mereu cu capul in nori.
Cu capul in nori mai sunt si cei care zboara des :) .. dar nu la ei ma gandeam acum.

Ce important este sa crezi in puterea cuiva de a crea si de a creste! Cat a crezut in mine si cat de mult m-a ajutat  Mihai Hadaruga, in doar aproximativ doi ani de cand in cunosc, nu as putea sa socotesc niciodata, oricat de mult m-as stradui.

M-a incurajat, m-a sfatuit cum sa fac poze, m-a sfatuit sa compun povesti, mi-a dat idei pentru viitoare proiecte si .... chiar mi-a promis ca o sa scrie si el articole despre lingurile mele! :) 

El chiar e un artist! :). Lucrari din cupru, gravuri, ganduri si povesti creeate de Mihai puteti urmari si la adresa urmatoare: http://hadarugart.weebly.com/

Ce sa mai zic? ... Ma inspira mult :)

Inspiratia pentru polița din lemn a venit de data aceasta de la o persoana pe care nu o cunosc inca - Julien Köpa Coola Prylar

Mesajul a fost:
"Tot ceea ce faceti reprezinta un mod natural si unic de a pastra traditia locurilor si tarii noastre, aici ne bucuram de linguri, poate in viitor si alte obiecte - blidare, lazi de zestre si multe altele. Sper sa puteti sa le comercializati si in mediul online, poate si o campanie de promovare,
va doresc mult succes in activitate! "

A fost scanteia din care a aparut polița din lemn de castan, lucrata manual :).




Am facut mai multe poze si nu ma pot abtine ... o sa le pun aici pe toate, desi polița mea din lemn se vede din ce in ce mai putin :)







  



Ideea a pornit deci de la necesitate si si-a gasit sustinere in materia prima pe care deja o aveam. 
Initial am sperat ca o sa fac niste cauce din cele doua laterale ale poliței.
Dar ... de vreme ce lemnul s-a uscat ... lemn de castan ... nu m-am mai simtit in stare sa scobesc in inima lui ... sa fac loc pentru un pumn sau doi de malai, de orez, sau de orice altceva ar fi putut sa incapa intr-un astfel de cauc.

Asadar ... povestea este ca am avut lemnul de pe o plantatie de castani ... m-am bucurat foarte mult cand l-am gasit si mi-am inchipuit ca o sa fiu harnica si creativa. 
S-a dovedit ca harnica a iesit repede din calcul ... poate nici prea creativa nu am fost ... dar totusi a ramas munca multa, facuta cu drag, dar nu fara transpiratie. 
Am avut la indemana toporul cu care am netezit putin scandura, un fierastrau de taiat crengi cu care am facut fantele de sprijin, niste smirghel cu care am mai indulcit putin aschiile de pe scandura ... putin lac pe baza de apa de culoare maro - nuc si sa nu uit ce era mai important ... mult entuziasm! :).

Toata treaba a durat o zi intreaga ... nu am crezut ca un lemn poate fi atat de indaradnic atunci cand e vorba sa iti cedeze o parte din el. 

Nu stiu ce credea acel trunchi ... ca va putrezi in curte, in sute de ani? 
... Sau ca ma voi indura sa il fac cadou focului, dupa ce m-am bucurat atat de tare cand l-am gasit si l-am cules cu atata grija? 
Nu stiu zau ce credea!

Greu tare am reusit sa ii dau infatisarea asta. Stiu ca nu pare, ca ideea e simpla ... e banala chiar!

Ori ca fierastraul meu da semne ca a imbatranit ... desi nu ar trebui la varsta lui .... dar m-am luptat mult, incredibil de mult!

Nici macar nu stiu daca e fericit cu felul in care arata acum.
Dar ce stiu cu siguranta, este ca eu sunt fericita! :)
Voi folosi aceasta polita si ca suport pentru lingurile din lemn pe care ma pregatesc sa le fotografiez :)
Toate cele bune va doresc si va multumesc mult ca ma urmariti!



miercuri, 21 octombrie 2015

Despre muzica populara

In materie de muzica populara, fiului meu ii place doar muzica ce o canta Nemuritorii, o formatie de muzica populara din Buzau. Sunt convinsa ca toata lumea a auzit de ei pana acum :). Daca nu ... sunt pe youtube.
Oricat as incerca sa il fac sa iubeasca muzica populara, prevad ca nu prea am sanse, pentru ca e un capos si jumatate. I-am zis ca o sa inteleaga el cand o sa fie mai mare, acum e prea mic.

Incerc in fiecare dimineata, cand mergem catre scoala, sa ii ofer posibilitatea sa asculte 1-2 melodii populare, in plus fata de cele pe care si le doreste el (J Balvin in principal si altele moderne ... care la un momant dat mi-a zis ca sunt "clasice" :)) .. adica dupa capul lui, obisnuite.)
E adevarat ca intr-un timp am ascultat niste muzica sarbeasca, nu stiu cum o descoperise, dar era draguta, semana ca ritm cu a noastra. Si de aceea le considera pe cele moderne mai obisnuite decat cele sarbesti. Normal, saracul copil! :)

Acum voiam sa scriu despre ce am descoperit de cateva zile - surorile Osoianu.

Dupa ce oamenii au descoperit focul si dupa ce a trecut o vreme pana ce s-au obisnuit cu avantajele sale ... caldura, mancare coapta .... probabil ca unii s-au intrebat cum au reusit sa traiasca inainte de desoperire.

Surorile Osoianu sunt din Republica Moldova, sunt 5 la numar si au niste melodii atat de frumoase, atat de "de suflet", niste voci asa de placute ... incat ma intreb "Cum de am putut sa traiesc pana acum si sa nu aflu de ele?"

E o adevarata desfatare sa le asculti:
La portita la Gheorghita, Trece-un nouras pe sus, Naşă, tânără mai eşti, si alte melodii atat de originale si de frumoase ....

Nu spun mai multe, doar ca tare m-as bucura sa va placa macar pe jumatate din cat imi plac mie. :)
Numai bine va doresc!

Era sa uit!
Daca ma sunati, am placerea sa ascult in loc de "Tzaaaar, tzaaaar ....", una din melodiile surorilor Osoianu (La portita la Gheorghita), de aceea s-ar putea sa raspund destul de greu. Insistati totusi daca e important, ca intr-un tarziu o sa va raspund. :)

duminică, 18 octombrie 2015

Povestea linguritei din lemn de mar

Aceasta lingurita are o poveste speciala :)

Nu stiu cum fac ... cand ma gandesc la poveste iese bine, apoi cand e vorba s-o scriu nu stiu cum sa mai incep, cum sa mai continui si ... ma blochez.

De adevarata este adevarata aceasta poveste, nu inventez, ca nu am fost niciodata inventatoare de povesti. Nici macar cand ma intreba tata despre ceva ce stiam ca am facut gresit nu reuseam sa inventez ceva. Doar stateam cu capul in jos si taceam :)). 

Intr-o zi l-am intrebat pe fiu-meu de ce a mazgalit cu pixul gentuta in care isi ia mancare la el. Si el... foarte senin initial mi-a zis ca asa a gasit-o. Am insistat .. zicand .. "Aaaa.. cineva ti-a mazgalit-o deci?". Si el a continuat foarte senin .. ""Da, cred ca "X". "Siiiigur..." zic eu, in momentul in care imi dau seama ca el se tot uita la papuci ... :).
Deci... asa cum faceam eu, facea si el, se uita in jos si ii cam pierise si seninatatea :). 

Nu stiu .. de la o vreme nu ma mai supar pe el ca e asa de scumpic, imi e asa de drag ca a mai crescut si ma inteleg bine cu el ... Face si taekwondo ... ce pozitie ... ce lovituri de picior drept ....
Nu mai zic de ce constiincios isi face temele ... ce inmultiri, ce scrisori ... imi e drag de el de nu mai pot!
Cred ca e si de la faptul ca mananc banane  .... destul de des ... cica au potasiu, sau magneziu .. sau si una si alta .. dar una din ele contribuie la o stare de bine si un sistem nervos foarte relaxat .. nu te mai supara mai nimic :)))
Va recomand :)
Eu numai o mama draguta sunt de cand cu bananele .... si zambesc amintindu-mi ce imi mai stralucea si mie prin minte cand eram mica .. in materie de prostii :)

Sa revin la povestea linguritei, ca nu mai inchei in veci daca o iau asa pe langa. :)
Cum ziceam, lingurita din lemn de mar are o poveste speciala, ca incepe mai demult ... de cand un puiut de mar goden a fost plantat de mamaie intr-un cold al gradinii, langa grajd. 

Mamaia Viorica, ca asa ii zicem, a fost dintotdeauna o mare iubitoare de fructe. Acum sa fim seriosi ... cui nu-i plac fructele? 

Dar ea a avut ceva aparte... Gradina ei este plina plina de pomi fructiferi. 
Si nu a fost de la inceput conceputa ca o livada, ci de-a lungul timpului, a tot plantat si altoit pomi tineri in plus fata de cei ce erau deja in gradina.
Sau ...in locul celor ce imbatraniti, plini de scorburi si invinsi de vreme, ce ne-au incalzit in serile de iarna, cand inca eram mici si stateam cu nemiluta la tara la mamaie.
Prevad ca se va lungi povestea ... :)

Nu imi pasa ca ma repet ... e blogul meu si imi permit. M-a crescut mamaie si am iubit-o mult. Acum o iubesc si mai mult ... si nu ca nu ma mai pune la treaba cum facea cand eram mica. 
Parca nu putea sa ma vada stand ... "Du-te si tu sa aduci o mana de buruiana la gaini" ... sau..."Du-te pana la coana preoteasa si zici Saru`mana, m-a trimis mamaie sa ii dati si ei masina de tocat". 

Ce aiurea e creierul unui copil! Sunt sigura acum ca nu era chiar asa ... adica mai aveam si timp de joaca .. dar eu asa imi amintesc.

Adevarul era ca mergeam si foarte des pe dealuri pe unde avea ea pamant semanat cu porumb. Porumbul asta ne cam manca toata vara .. ca era prasila intai .. pana se terminau toate locurile, ca avea cel putin 3 pe care mi le aduc aminte .. incepea prasila a 2-a. 
Apoi incepeau prunele cred ... strugurii ... si mereu era cate ceva de facut.
Nu pot sa uit ... cat de tare ne bucuram eu cu frate-meu cand ploua si ne nimeream pe acasa .. ca pe ploaie nu mai faceam treaba. Ieseam pe strada si jucam tenis cu o minge fosta de piele, care nu mai avea de fapt decat foarte foarte putin din invelis, dar sarea de minune prin baltile ce se formau de la ploaie. :)

Deci ... era sarbatoare cand ploua si nu stiam cum sa stam mai mult. Muream de ciuda ca la un moment dat oboseam si trebuia sa intram in casa ... ne schimbam ... si incepea alta treaba.
 Ori de spart nuci, apoi de ales miejii, ori de curatat cartofi, sau ceapa ... ori .. cine mai stie ce, ca muuulte treburi mai sunt la o casa de om harnic asa cum e mamaia mea. 
Nici acum nu s-a linistit, ca e batrana ... tot timpul trebaluieste cate ceva.

Iar m-am indepartat de poveste .. 

Incepusem ca lu` mamaie tare ii placeau fructele. Si pomul care mi-a facut cadou creanga din care am facut lingurita, era un mar golden, pus de mamaie, alaturi de altii 2 din spatele casei. 

Ani la rand acesti meri ne-au incantat cu fructele lor, se faceau mari si cat 2 pumni pusi alaturi si erau asa de dulci si bune .... tineau pana in februarie ... zic eu acum ... sau ce zic? ... cred ca si pana la Pasti cateodata!

Tin minte de un Pasti, nu mai stiu ce an ... a inceput seara sa fulguie .. si mai tarziu sa ninga de-a binelea, eram in culmea bucuriei noi copiii ... am tot iesit din jumatate in jumatate de ora si am aproximat zapada ce se depunea pe o masa ... 
"Oaauuu!! .. mamaie, stii cat s-a depus? Uite atata de mult!!" si aratam intre palme 5, 10, 15 centimetri de zapada. 
Eram fericiti cum nu se poate, ca dimineata nu puteam sa ratam o iesire pe deal cu sania. :)
Da ... ce ziceam?
 De Pasti ... da, frumos a fost de Pastile acela! Sau cel putin noaptea .. ca ningea asa de frumos, linistit ... abundent ... pana dimineata s-a depus cred de 30 de centimetri. 
Nu mai stiu cu sania cum a ramas atunci ... teoretic la 30 de centimetri de zapada nu prea mergeau saniile .. ca nu erau de plastic cum sunt acum. 
Aveam una de metal si una de lemn facuta de tataie. 
Cea de metal nu avea nici o sansa ... in schimb cea din lemn avea talpi late de 3 degete ... cu mult mai buna ... dar chiar nu imi amintesc daca am mai iesit pe deal sau nu. Presupun ca nu ... ca nici prea multa zapada nu e buna la sanius.

Oricum ... imi aduc aminte si ceva de pe timpul zilei ... vedeam acum bine zapada, se oprise ninsoarea, era alb peste tot dar .... tot nu se compara cu magia unei ninsori pe timp de noapte!

Nu zic, poate fi frumos si cand ninge ziua  ... dar cand ninge noaptea ...e total total de poveste! 

Cand vezi fulgii aia mari la lumina stalpului, pe fundalul acela intunecat, poti sa experimentezi o fericire maxima! 
Esti doar tu si fulgii! 
 Nimic nu mai intervine intre tine si ei! Lumina de la stalp doar te ajuta sa ii vezi mai bine cum se pravalesc inspre ochii tai fascinati. Poti si sa scoti limba, sa prinzi cativa :) ... nu e nici un pericol! Daca m-ar auzi fiu-meu spunand asta .... ar sari repede in sus "Si mie de ce imi zici ca nu e bine sa mananc zapada?" ...Stai, stai, nu sari asa! Ca nu e totuna! Sa musti din zapada nu e la fel cu sa prinzi 2-3 ... 10 fulgi! :)
As stii ce sa ii explic, dar cu siguranta ca mi-ar lua ceva vreme ... si pornisem sa povestesc despre lingurita acum.. si nu mai ajung la capat. :)

Asa deci .... cu merele ...mai si cadeau pe jos incepand de vara ... tot facea mamaie placinte, sau mai faceam eu compot... pana toamna, cand ajungeam sa le culegem. Buni meri au fost merii astia pusi de mamaie ... 
Merii golden ..:)

Si acum mai stau "in picioare" .. deci si-au mai rarit productia si arata cu mult mai batrani fata de cum ii stiam eu cand eram mica. ... 

Cum ziceam ... creanga a provenit de la cel de langa grajd ... fostul grajd, ca acum nu mai are mamaie vacuta. Cu vacuta e alta poveste ... o sa o scriu si pe aceea candva. :)

Trebuia sa plecam o vreme de acasa (acum, ca suntem adulti avem si noi un loc unde stam..) si o aveam pe Tzutzulina ... o minune de caine labrador, fetita .... ca de la Fetita ii ziceam Titza .. Tzutzu (ca lui nasu ... si in prezent lui fiu-meu ... ca toti suntem o familie mare, cu nasi, catel, copil, mamaie ... nu mai stii ce e de capul nostru cateodata) ... Tzutzulina, cu si mai mare drag, ca e o desteapta si o pacoste de catzel cateodata :).

Unde sa o lasam noi pe Tzutzu cat suntem plecati? O vecina a zis ca nu-i posibil sa instrainam animalul, are ea grija de caine. 

Dar cum sa o lasi asa ... in curte o gramada de vreme singura? Am inteles, ii da mancare tanti Cornelia, dar toata ziua singura??
 ... Hai cu ea la mamaie!
Hai cu ea la mamaie ok, dar unde?
Ne calculam noi, ne gandim ...unde altundeva decat pe locul in care mamaie, prevazatoare, tocmai pusese pe un nene sa toarne ciment, sub o leasa veche, in care initial tinuse porumb iar acum mai tinea vara pui? Bun .... mutam leasa, ca nu e asa de grea .. putin mai spre stanga si facem un tarc pentru Tzutzu, chiar sub marul golden de langa grajd.

A durat toata ziua costructia tarcului, avea tataie niste laturoi de brad, au pus stalpi, au pus plasa, au intins sarme ... ce sa mai!!
A iesit un tarc minunat!

Pe masura ce lucrarile se desfasurau, cu mamaie, tataie si sotul meu, eu nu prea imi gaseam locul. A venit totusi si vremea mea cand au constatat ca o creanga din marul golden incurca rau toata treaba. 
Atunci am aparut si eu in peisaj, cu o mare dorinta de a ajuta si cu un fierastrau. Am taiat cu mare grjia creanga - intotdeauna ma uit sa tai curat, sa nu las aschii si nu sa incurc bietul pom care mai are de trait si de rodit sper multi ani de aici inainte. 

Dupa ce am intrat in posesia acelei crengi, nu am mai avut ochi decat pentru ea. Oricum nu mai aveam si eu loc pe langa toti cei implicati in realizarea tarcului, asa ca m-am pus pe o buturuga (din acelea pe care le gasesti din belsug in orice anotimp la tara la mamaie) si am inceput sa studiez lingura ascunsa in creanga.

De ce zic lingura? ... Pentru ca am inceput o lingura. Pe parcurs a devenit lingurita, pentru ca lemnul fiind plin de seva, s-a crapat fix la jumatatea cupei, pe lung. Deci ... dintr-o cupa de lingura, am reusit sa scot doar o lingurita.
Nu stiu cat a tinut in ziua aceea lupta mea cu lingura de mar ... m-am pierdut total, fascinata de structura lemnului, de nodurile ce le avea, de ideile ce imi veneau cu privire la forma, poveste ...

Oricum nici tarcul nu s-a terminat in ziua aceea, nici lingura mea. Pot sa explic aici, ca sa nu uit ... dupa ce e finisata cu cutitul, urmeaza sa fie lasata putin sa se zvinte... poate fi o zi, doua, apoi trebuie smirgheluita, cu smirghel mai aspru, apoi mai fin ... apoi lustruita putin cu o bucata de carpa, apoi data cu ulei de masline ... E de durata :)

Imi aduc aminte ca am fost dezamagita ca s-a crapat, aveam in minte o imagine si e frustrant cand vezi ca se naruie toata munca ta.

Dupa ce am stat si am privit cu necaz ... mi-am facut curaj sa visez altfel. "Ce-ar fi daca fac eu o cupa mai mica aici unde lemnul este solid? Ar trebui sa mearga .. Sa vedem ce iese!" mi-am zis ... :)

Si asa am facut! Din jumatate de cupa de lingura cu coada, am regandit o lingurita, cu coada lunga si cu noduri :).
............

La coada nu am avut emotii, ci doar munca multa. Am vrut musai sa pastrez doua noduri ... unul la mijloc ...

 si unul la capatul cozii:

Si cand ma incapatanez sa pastrez noduri ... iese spectaculos, e adevarat, dar si munca este pe masura. 

In jurul unui nod dai cu cutitul intr-un sens ... pana la un punct merge bine. Apoi de la acel punct mai departe, se fac aschii.
De ce? 
Pentru ca la nod fibrele sunt amestecate, strambe, converg catre centrul nodului.
 Deci ... mare atentie! 
Dai cu cutitul incet, treptat ... ai destula rabdare, ca doar faci cu placere ce faci, dar ... nu stiu cum se intampa si scapi cutitul putin mai jos de locul in care ti-ai propus sa te opresti.
Daca ai facut greseala sa nu te opresti la timp ... scoti niste aschii de toata frumusetea!
 Nu-i nimic!
 Se repara! 
Rasucesti lingura, te asezi mai bine pe buturuga, cauti un punct de sprijin si reincepi.
 Dai usor, parca merge mai bine acum, dai de 4-5 ori, zici ca ai scapat cu bine si iar scapi cutitul si scoti aschii in cealalta parte, care era deja aproape finisata!
Off... nodul asta!
Dar si incapatanarea mea e mare!
De la capat! 
Rasucesti lingura, iar iti cauti punctul de sprijn, te cocosezi si mai mult, incerci sa elimini orice lucru care ti-ar putea distrage atentia si incepi din nou!

Cam asta inseamna un nod ... pe care il tot ocolesti si de jos in sus, si de sus in jos, si de la stanga la dreapta  si de la dreapta la stanga .. si te tot sucesti in jurul lui pana te ia durerea de cap uneori. 

Dar cand iese ... :) ... ei ... cand iese bine ... :) Ce mai zici? 
O frumusete de nod! 

Sau inca unul:

Da ... ce sa mai zic? Am zis o gramada! 
Tot niste poze sa pun mai bine ... (le-am schimbat :)..)






Ok, inca nu am terminat!
O prima concluzie este ca aceasta lingurita imi aduce aminte de multe. 
Printre altele ... cand in final i-am aratat-o lu` mamaie a parut incantata, dar mi-a zis ca nodul din capatul cozii nu ii place :) ... "- Ei..." zic ... "Tocmai la el m-am chinuit o gramada si chiar vreau sa il las acolo!" :)

Apoi ... am muncit mult la ea, pe cand altii munceau la tarcul pentru catzel ... plus smirgheluitul ... 

...E din marul plantat de mamaie....
....Are tot felul de noduri care in trecut au fost crengi, crengute, poate chiar muguri de rod ... 

Chiar! Cum ar fi o lingura cu un mar adevarat crescut pe coada ei? :) 
Cine se pricepe in Photoshop? ... ;)

Cred ca o sa inchei aici ... in sfarsit! Dar nu inainte de a raspunde la o eventuala intrebare ... "Ce pret are aceasta lingurita?"

Vazuta de mine, aceasta lingurita are o mare incarcatura emotionala si nu sunt sigura ca as vrea sa ma despart de ea.

Dar pentru a putea merge mai departe sunt constienta ca ar trebui sa mai si vand din produsele pe care le fac... 

M-am gandit asadar la un pret care pentru mine ar insemna ca felul de munca pe care am ales sa il fac are valoare. 

Sper ca majoritatea veti intelege de ce atat si nu mai putin.

Va doresc numai bine, spor la treburile ce le aveti si o viata frumoasa!

Pretul pentru aceasta lingurita din lemn de mar, lucrata manual este de 80 de lei.

joi, 8 octombrie 2015

O idee - pentru cei ce au multe de spus si pentru cei care au putin timp sa citeasca

O idee 

- pentru cei ce au multe de spus si pentru cei care au putin timp sa citeasca

Varianta audio pentru cei si cele ce vor sa afle dar nu au timp sa citeasca la adresa de mai jos:

Sau ....
Varianta text pentru cei sau cele care vor sa afle si au timp sa citeasca

Salut!
Voiam sa mai cer niste pareri in legatura cu o problema care ma preocupa.

Aveam nevoie intr-o zi sa citesc un articol de pe un blog. Imi erau neaparat necesare niste informatii de acolo... si era luuung articolul ... si bineinteles interesant. Intre timp trebuia sa fac ceva prin casa, o activitate care implica putina miscare si imi era imposibil sa stau pe scaun sa citesc.

Cam cat de cunoscut va suna?
Daca va suna cunoscut atunci sigur ca veti intelege ideea mea. Daca nu ... veti spune ca e o alta idee aiurea pe care cineva fara treaba a avut-o.

M-am gandit ca tare de folos mi-ar fi fost sa pot asculta articolul, si eventual sa mai citesc eu ulterior ce m-ar fi interesat mai mult.

Cu siguranta ca, pentru a inregistra o voce care sa iti citeasca articolul ai nevoie de timp daca este vocea ta, sau de bani daca este vocea altcuiva. Ca sa nu vorbim despre bani, putem sa comentam doar despre timp deocamdata. Timpul sa spunem "pierdut" va fi doar cel al scriitorului, care isi va face si o varianta audio a textului conceput. Va inchipuiti cat timp ar putea fi salvat in contul cititorului? Astfel, cititorul, care va deveni ascultator, va putea sa faca si alte treburi in timp ce aude informatiile. 
;)

Varianta audio am mai pus si la postarea:

Va doresc o zi frumoasa!


miercuri, 7 octombrie 2015

Lingura din stejar masiv

M-am gandit sa intitulez asa postarea in cinstea unui om pe care desi nu il cunosc personal, il admir mult. De ce? ... puteti vedea singuri daca sunteti curiosi, pe site-ul lui - http://www.stejarmasiv.ro

Lingura pe care am facut-o este cu adevarat dintr-o creanga de stejar si deoarece este cioplita dintr-o bucata, se poate spune fara a se gresi ca este o lingura din stejar masiv.

Nu as vrea ca valoarea lingurii sa scada, dar va povestesc de unde am materia prima ... In vara asta, unchiul meu ne-a facut cadou o calatorie la Roma. A inchiriat acolo, intr-un cartier mai marginas al Romei un apartament, la curte, iar in acea curte, cineva tocmai taiase un stejar. Nu am sa inteleg ce motive poate avea cineva sa isi taie stejarul din curtea sa, daca acesta nu are tendinta sa cada pe casa, sau sa impiedice sa intre in camere, binecuvantata lumina a soarelui.
Este intradevar uluitor pentru mine un asemenea gest ... dar oricum nu aveam cum sa impiedic sau sa schimb ceva.
Te gandesti .. cam cati ani o fi avut stejarul, cine l-o fi plantat acolo .. poate ca a crecut totusi spontan, ce oameni l-or fi inconjurat de-a lungul timpului, ce carti o fi citit cineva la umbra lui ... eh! .. si lista de intrebari poate continua. 
Stejarul acesta era destul de departe de casa, arata destul de bine, adica nu era gaunos, parea destul de in putere .. dar .. cine stie care o fi fost motivul pentru care a incurcat pe cineva?

 Cat am stat acolo, m-am tot gandit cum sa imi iau cateva crengi sa le folosesc putin mai bine decat avea probabil destinat sarmanul copac.
Asa ca, intr-o dimineata mi-am facut curaj si am taiat cateva bucati. Prima lingura am facut-o imediat ce am ajuns acasa, nu a iesit spectaculoasa, dar totusi interesanta ... imi pare rau ca nu am apucat sa ii fac poze, ca deja nu o mai am.
A a 2-a lingura insa ... a trecut ceva vreme pana cand am reusit sa o scot din ascunzatoarea pe care si-o facuse in creanga.
Acum nu stiu sigur daca asta era forma pe care o avusese initial, inainte sa se ascunda ... :O
Eu am incercat sa o scot cat mai bine, dar nimeni nu poate sti cum ar fi aratat altfel ... :)











In speranta ca v-a placut postarea mea, va doresc o zi frumoasa si toate cele bune!

Pretul pentru aceasta lingura este de 100 lei

luni, 5 octombrie 2015

Semnatura

Mihai Hadaruga mi-a zis de mult sa imi fac o semnatura pe linguri. M-am tot gandit si eu asadar la lucrul asta dar nu prea stiam ce si cum sa fac efectiv.
A trecut o gramada de vreme ... si intr-o zi acum de curand, mi-a zis si tata acelasi lucru. 

Greu tare imi merge capul cateodata ... Daca astept cate un an si ceva o idee de felul asta nu stiu unde o sa ajung pana la urma. :)

Tata mi-a zis ceva de o sarma incalzita, cumva .... am cautat pe internet, m-am sucit, m-am invartit ... pana la urma la aparate de pirogravura am ajuns. Ideal ar fi fost sa am ceva ca o stampila, am sperat vre-o 3 zile ca o sa pot sa imi fac eu stampila dintr-un banut, pe care mi l-am lipit de degetul aratator cu superglue ca sa il pot aplatiza prin smirgheluire. Nu recomand metoda, pentru ca banutul se incinge destul de repede si operatiunea trebuie intrerupta des. Sa nu mai spun ca atunci cand simti caldura este deja putin cam tarziu, devine mai degraba o senzatia de arsura. Plus ca am crezut ca o sa se dezlipeasca si putina piele (n-a fost cazul, am scapat ieftin).

Deci ... dupa ce am vazut cateva filmulete despre aparate de pirogravura home made, prima incercare a fost sa imi fac o stampila (o dovada de incapatanare clara :)).
Bineinteles ca banutul meu nu a devenit stampila, pentru ca asa cum am incercat eu sa gravez pe el nu a mers.
M-am orientat in final catre aparatul de pirogravat, dupa ce am incercat 2 incarcatoare ce s-au dovedit prea slabe, al 3-lea de 12V, 5A a mers!!! Iuhuu! :)
Detalii complete despre acest instrument puteti gasi in videoclipul care m-am inspirat:
Asa arata al meu:
Are un ac de cusut in centru, fixat cu un cuisor fara floare si tesit pe o parte si pe lateral un bold prins cu ... nu stiu acum sa le spun .. benzile de plastic flexibil cu care se prind cablurile.
Realizarea acestui instrument de pirogravat a necesitat o munca si o determinare greu de imaginat. Asa cum ziceam, cu cele 2 incarcatoare ce nu au mers, apoi cu acul de seringa ce se topea pur si simplu din cauza ca incarcatorul meu scoate de 2 ori si jumatate mai multi A decat exemplarul folosit in video...
Daaaar...
rezultatul a meritat tot efortul :)
Pornind de la schema semnaturii (care dupa fiul meu, seamana cu sigla postei ... m-a uimit sincera sa fiu, observatia lui)
,

... pe linguri a iesit asa:



1. Ro de la Romania, pentru ca in Romania am familia, mama, tata, frate, bunici, matusi, unchi, verisori si verisoare ... si oricat de frumos ar fi prin alte parti, gandul la familie si prieteni adevarati nu ma lasa sa indragesc nici o alta tara.
2. lingura cu coada stramba, simbol care as vrea sa ma insoteasca in calatoria mea prin aventura cioplitului, pentru ca mi-a venit in mod natural imboldul de a face asa ceva, si abia apoi am vazut ca mai sunt si altii prin alte parti ale lumii care creeaza in acest stil
3. Rox - prescurtarea de la numele meu, Roxana, pentru care le multumesc parintilor. Nu ca e numele meu, dar e chiar dragut :)

Voiam sa specific inca o data ca semnatura este facuta prin pirogravare manual, de aceea poate una e mare, una putin mai stramba ... dar cu mare drag :)

Cam asta ar fi ... de acum asa imi voi semna lucrarile... de ar fi sa insemne ceva peste timp ... ;)
Va multumesc daca ati avut placerea sa cititi ce am scris aici si va doresc numai bine!


Les sculptures