vineri, 28 noiembrie 2014

un polonic de la zero

Cand ma apuc de cioplit, ochii mei sunt fascinati inca din prima secunda in care tin in mana lemnul. 

De obicei are coaja...
...ori este un ciot ramas dintr-o creanga pe care cineva a rupt-o ... om, animal, vant...
... ori este poate chiar creanga gasita pe jos, rupta de vant, taiata de un topor stangaci, sau atarnata de un centimetru de coaja, care face pomului mai mult rau decat bine...
... ori este un retevei de lemn pentru foc.

Il rotesc pe toate partile, ma uit la capete, analizez crapaturile, imi fac un calcul, trebuie crapat, nu trebuie crapat ... imi imaginez lingura, caucul, polonicul ... eventual fac o mica schita ...si incep!

Gandul imi este permanent la forma pe care mi-o imaginez si pe care ma straduiesc sa o scot la iveala, dar ochii vad fiecare aschie care se desprinde, fiecare substrat care se descopera, mai frumos, mai interesant.
Un nod are o forma interesanta la suprafata, dar mai jos, mai in adancime are alta forma, vreau sa o vad, vreau sa am senzatia ca am posibilitatea sa aleg. 

Si desi ce este indepartat ramane indepartat, ochii mei au vazut, au inregistrat totul, sufletul meu ramane bogat cu zeci, ... sute de imagini.

Intr-un final, creierul este cel care decide: "Stop! E suficient de frumos, mai frumos de atat inseamna distrugerea!"
Atunci ma opresc din cioplit in acea zona si trec la alta zona. Operatiunile se repeta, insa nu e nimic monoton, sunt alte si alte imagini care imi raman in suflet.

Mult m-as bucura ca peste ani sa retraiesc emotiile pe care le am acum, macar privind niste fotografii... pentru ca, pentru activitatea aceasta imi e greu sa prevad viitorul.

In ideea ca voi avea ocazia sa revad mult mai tarziu aceste postari, dar si pentru cei care doresc sa vada ce vad eu cand cioplesc, m-am hotarat sa pun cateva imagini cu fazele care au precedat nastea acestui polonic



Sper sa va placa :)
...............................................................................................................................
Lemnul l-am gasit intr-o padurice, era o creanga rupta, se si vedea pe trunchiul copacului de unde.
Am indepartat baza care era cam putreda si am taiat o bucata mai dinspre varf.... o bucata curbata foarte interesant. 
Din prima m-am gandit la un polonic :)


La cat era de groasa, merita crapata in doua - in ideea ca... din cealalta jumatate, sigur iese ceva!
 Dupa o nesperat de precisa lovitura, cele doua jumatati se prezinta astfel:
 Fac repede o schita ... 
(la primele mele linguri nu faceam schite, dar acum imi e mai teama ... sa nu irosesc lemnul)
 Tai o mica bucata, care s-a dovedit a fi in plus ... dar care se poate dovedi utila in alte proiecte (cum ar fi un mic breloc, martisor, ceva ...)
 Mai indepartez o bucata care poate imi va folosi la ceva ... de pe lateralul viitorului polonic


Daca pana acum m-am ocupat de  salvarea unor  bucati ce nu meritau sa fie transformate in aschii, e timpul sa incep sa cioplesc

  
Dupa grosier cu toporasul, urmeaza mai controlat si mai precis cu cutitul. Fotografia surprinde destul de bine cat de lucios ramane acest lemn, in urma unei taieturi cu cutit bine ascutit.

Dupa finisarea exterioara, a urmat realizarea scobiturii, ce s-a dovedit a fi destul de dificil de realizat. (poate nici dalta mea nu mai taie asa de bine, dar si lemnul a fost foarte dur )

Mai spre final smirghel ... asta da, destul de plictisitor!

Apoi ...inca o operatie placuta - realizarea crestaturilor, plus ungerea cu ulei de masline (foarte frumos miroase uleiul ce il am acum)

Cam asa s-a intamplat totul ... am inceput pe la 10 dimineata si la 10-11 seara faceam crestaturile... deja fusese o zi indeajuns de solicitanta si spre seara recunosc, ma cuprinsese nerabdarea ... 

Inchei aici, dorindu-va multa multa sanatate! 
Pe data viitoare!
Inca mai am surprize ... vad ca nu tin pasul cu postarile :)





duminică, 23 noiembrie 2014

un cauc mai mare

Daca pana acum am facut caucele - diminutivul de la "cauce" :)...


 ...m-am ambitionat sa fac si un cauc mai mare de data asta. Asa se prezinta el astazi, dupa mai multe zile de munca ... nici mie nu imi vine sa cred cat de mult timp mi-a luat...de la crapat butucelul, care tare greu s-a lasat ... pana la scobit ditamai cavitatea! Singurul lucru care a mers destul de rapid si extrem de placut a fost crestatul ... nu extrem de complicat :)

Lemnul de cires din care este facut, s-a dovedit a fi foarte tare, mai ales in partea din centru, cercurile acelea colorate mai intunecat. Nu mint, chiar in doua zile am scobit la el. Te epuizeaza asa ceva ... sa  iti dai toata silinta, sa te treaca toate transpiratiile si sa vezi ca nu avansezi prea departe.

L-am terminat cu emotii destul de mari si grija sa nu se crape mai tare decat era deja crapat lemnul ... de la inceput, destul de ciudat ... nu crapat din capat, ci din mijloc (mai am multe de vazut sa ajung sa nu ma mai mir atata)

Desi mai aveam si alte obiecte nefinisate (vre-o 2-3 linguri si inca un caucel), pe acesta repede l-am dat cu smirghel, ca ... de! era ceva deosebit! :)
Si apoi ... m-am pus pe fotografiat
Si langa celelalte, sa se vada diferenta...



Si singur ... din fata...
 si mai din lateral...
si mai de jos ...

Problema cu crapaturile mi-a trecut prin cap sa o rezolv asftel:
Am dat doua gauri intr-o zona mai stabila, am facut niste santulete pe maner si am infasurat intr-un mod cat de frumos m-am priceput niste sfoara de canepa. A iesit mai mult decat m-am asteptat, atat ca stabilitate cat si ca aspect.


Am fost foarte multumita (garantez ca acele crapaturi nu vor avansa si nici nu vor aparea altele), astfel incat, dupa acelasi model m-am gandit sa mai repar unul ... din acelasi lemn de cires, pe care nu l-am mai gaurit, ci doar am facut niste santuri si l-am inconjurat cu sfoara de canepa.

Acest obiect a iesit pentru ca unu, ma plictisisem de facut linguri (constat ca si plictiseala asta are un mare rol si nu intotdeauna negativ in viata omului)

si doi, de fapt... nu prea mai aveam lemn... tot lemnul pe care il gasisem se dovedise a fi extrem de moale, bun de nimic.
Toate cele buna va doresc tuturor!
Mai am niste surprize, pe data viitoare :)



miercuri, 19 noiembrie 2014

AdSense

Am vrut sa pun pe blog serviciul AdSense.
"AdSense is a free, simple way to earn money by displaying targeted ads next to your online content." ... adica "AdSense este un mod gratuit, simplu de a câștiga bani afișând anunțuri direcționate lângă conținutul online."
Nu am avut noroc .. de ce? Se pare ca nu scriu destul text in postarile mele. In cazul de fata asadar, o poza nu mai face cat 1000 de cuvinte :). Nu-i nimic, si asa ma gandeam ca daca reclamele ar fi fost deranjante, as fi vrut sa renunt la ele.     
Oricum, cat cat puteam sa castig de pe urma lor? .. probabil ca nu mult. Ma gandeam eu asa, ca daca as fi castigat putin de ici, putin de colo, as putea sa imi continui munca asta asa de placuta cu lemnul. 
Dar cum sa fac? ... sunt o gramada de oameni care se duc la munca fara placere si totusi se duc. Cum as putea sa stau eu acasa si sa fac lucruri care imi fac placere? Greu :)

Pana acum am avut mare noroc, am avut timp sa lucrez, nu stiu nici eu de unde am atata noroc :)... nu as putea sa recunosc nimic din vremurile trecute ale copilariei ... referitor la norocul asta al meu :).

Ce sa mai zic? ... cam atat acum
Va doresc numai bine!

marți, 4 noiembrie 2014

partea plina a paharului

Partea plina a paharului este ca am timp. Muuuuuult timp :)
Si daca ma mobilizez, mai iese cate ceva, pe langa painea de casa, pe care acasa nu o faceam, ca era buna si iefina la magazin si nu se merita.


Asadar m-am gandit la niste martisoare ... dintr-un lemn de ceva de pe aici ... un fel de floare urcatoare ... 
 Alaturi de inca 2 lingurite mai vechi, doar decorate in seara asta... cea mai rosiatica de cires (mamaia mea draga, te iubesc mult!) .. cea mai alba de maslin.



Toate cele bune va doresc tuturor!

Les sculptures