Cand ma apuc de cioplit, ochii mei sunt fascinati inca din prima secunda in care tin in mana lemnul.
De obicei are coaja...
...ori este un ciot ramas dintr-o creanga pe care cineva a rupt-o ... om, animal, vant...
... ori este poate chiar creanga gasita pe jos, rupta de vant, taiata de un topor stangaci, sau atarnata de un centimetru de coaja, care face pomului mai mult rau decat bine...
... ori este un retevei de lemn pentru foc.
Il rotesc pe toate partile, ma uit la capete, analizez crapaturile, imi fac un calcul, trebuie crapat, nu trebuie crapat ... imi imaginez lingura, caucul, polonicul ... eventual fac o mica schita ...si incep!
Gandul imi este permanent la forma pe care mi-o imaginez si pe care ma straduiesc sa o scot la iveala, dar ochii vad fiecare aschie care se desprinde, fiecare substrat care se descopera, mai frumos, mai interesant.
Un nod are o forma interesanta la suprafata, dar mai jos, mai in adancime are alta forma, vreau sa o vad, vreau sa am senzatia ca am posibilitatea sa aleg.
Si desi ce este indepartat ramane indepartat, ochii mei au vazut, au inregistrat totul, sufletul meu ramane bogat cu zeci, ... sute de imagini.
Intr-un final, creierul este cel care decide: "Stop! E suficient de frumos, mai frumos de atat inseamna distrugerea!"
Atunci ma opresc din cioplit in acea zona si trec la alta zona. Operatiunile se repeta, insa nu e nimic monoton, sunt alte si alte imagini care imi raman in suflet.
Mult m-as bucura ca peste ani sa retraiesc emotiile pe care le am acum, macar privind niste fotografii... pentru ca, pentru activitatea aceasta imi e greu sa prevad viitorul.
In ideea ca voi avea ocazia sa revad mult mai tarziu aceste postari, dar si pentru cei care doresc sa vada ce vad eu cand cioplesc, m-am hotarat sa pun cateva imagini cu fazele care au precedat nastea acestui polonic
Sper sa va placa :)
...............................................................................................................................
Lemnul l-am gasit intr-o padurice, era o creanga rupta, se si vedea pe trunchiul copacului de unde.
Am indepartat baza care era cam putreda si am taiat o bucata mai dinspre varf.... o bucata curbata foarte interesant.
Din prima m-am gandit la un polonic :)
La cat era de groasa, merita crapata in doua - in ideea ca... din cealalta jumatate, sigur iese ceva!
Dupa o nesperat de precisa lovitura, cele doua jumatati se prezinta astfel:
Fac repede o schita ...
(la primele mele linguri nu faceam schite, dar acum imi e mai teama ... sa nu irosesc lemnul)
Tai o mica bucata, care s-a dovedit a fi in plus ... dar care se poate dovedi utila in alte proiecte (cum ar fi un mic breloc, martisor, ceva ...)
Mai indepartez o bucata care poate imi va folosi la ceva ... de pe lateralul viitorului polonic
Daca pana acum m-am ocupat de salvarea unor bucati ce nu meritau sa fie transformate in aschii, e timpul sa incep sa cioplesc
Dupa grosier cu toporasul, urmeaza mai controlat si mai precis cu cutitul. Fotografia surprinde destul de bine cat de lucios ramane acest lemn, in urma unei taieturi cu cutit bine ascutit.
Dupa finisarea exterioara, a urmat realizarea scobiturii, ce s-a dovedit a fi destul de dificil de realizat. (poate nici dalta mea nu mai taie asa de bine, dar si lemnul a fost foarte dur )
Mai spre final smirghel ... asta da, destul de plictisitor!
Apoi ...inca o operatie placuta - realizarea crestaturilor, plus ungerea cu ulei de masline (foarte frumos miroase uleiul ce il am acum)
Cam asa s-a intamplat totul ... am inceput pe la 10 dimineata si la 10-11 seara faceam crestaturile... deja fusese o zi indeajuns de solicitanta si spre seara recunosc, ma cuprinsese nerabdarea ...
Inchei aici, dorindu-va multa multa sanatate!
Pe data viitoare!
Inca mai am surprize ... vad ca nu tin pasul cu postarile :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu