Translate

Povestea lingurilor ... mai strambe ... mai drepte ... pe care le fac din lemn

Varianta audio pentru cei sau cele care vor sa afle, dar nu au timp sa citeasca, la adresa de mai jos:


Sau....
Varianta text pentru cei sau cele care vor sa afle si au timp sa citeasca :)
Salut! 
Numele meu este ...Cretu Roxana daaar, ma trag din neam de Mihalache si sunt mandra de toate cele 3 familii care mi-au marcat existenta - neamul lui tata, cum am zis mai devreme, Buzaianu - neamul mamei si Cretu - actuala mea familie draga.
Aceasta postare este o mica poveste despre lingurile din lemn pe care m-am apucat sa le fac, intai mai mari, apoi mai mici, intai mai drepte, apoi mai strambe, dar TOATE cu o enorma dragoste! :)


Cand ma intreaba cineva cati ani am. zic ... "stai asa sa calculez! :)"
Timpul trece, clar! Dar... cine are vreme sa il urmareasca indeaproape?
Important e sa cunosti inceputul: 1979, daca cineva vrea sa calculeze... :)

Parintii mei erau tineri si pe la facultate, asa ca... m-a crescut mamaie!
Uite asa incepe povestea - la tara la mamaie!
La tara la mamaie este si acum cel mai frumos loc pentru mine!

Trist este ca mamaie a mai imbatranit si nu ne mai duce la prasila la porumb, asa cum ne facea cand eram mici.
Mamaie se trezea pe la 4 dimineata si facea scovergi sa luam la noi. Pentru cine nu stie ce sunt acelea scovergi, va spun eu - niste gogosi mari cat cratita, date apoi cu zahar vanilat .. sau cu ce zahar gasesti la indemana. :).
Punea mamaie mancare in sacose si pe la 5-6 ne trezea si pe noi, cu o tehnica demna de invidiat: deschidea usa camerei, sa intre aer proaspat si bineinteles rece la ora aceea si ne lua patura de pe noi . Eh! ...Mai dormi daca poti! :) Trebuia sa ne trezim, ca ne lua frigul fara patura :) 

Nu era timp de stat la palavre, trebuia sa plecam, ca dimineata pe racoare puteai sa dai cu sapa printre porumbi, dar cand venea caldura mare ... nu mai aveai cum!
Asta era explicatia :) ... si acum ma distrez gandindu-ma.

Ne imbracam si plecam, vrand-nevrand :). Oricum era bine ca nu mergeam pe jos, ci cu masina lu` tataie.

Pe mine ca eram mai mare ma mai lasa tataie cateodata sa ii conduc Moskvitch-ul rosu. Mamaiea se ruga de el, ca mie imi era rusine. Pentru cine vrea sa vada cum arata masina ... am gasit o poza pe net ... din pacate nu aveam pe vremea aceea aparat foto, dar arata exact ca cel din poza de mai jos:

Asa fericita eram .. pe drumurile de pamant, la volanul masinii ...:)
Pentru bucuria de a conduce, bineinteles ca incercam si eu sa merit - praseam mereu un rand pe langa mamaie. Ea prasea mult mai bine si mai repede ....o lua inainte, apoi intra si pe randul meu .. numai ce ma trezeam ca am 6-7 metri gata prasiti ...  "da-i da-i, da-i da-i!" :) O vorba a lu`mamaie, alaturi de alta ... "haide, haide ca acu-i capul!". Ne incuraja si ea cum putea, chiar daca abia era inceput randul, ea zicea "haide, ca mai avem putin si acum il terminam!" :).

Fratele mamei mele era pe vremea aceea oarecum apropiat de noi ca varsta ... am zis initial vreo 14-15 ani diferenta, dar cred ca totusi vreo 10 numai. El ne ducea pe noi copiii, pe dealuri, la ciubotele, la ciuperci, la padure ... Ii era lui drag sa ne sa arate minunatiile din zona, sa ne poarte coada aproape la propriu, ca abia reuseam sa tinem pasul cu el...
Pentru asta ii sunt recunoscatoare, dar intr-un fel care nu se poate descrie in cuvinte. Acum el e mai departe de noi, dar in suflet a ramas mult mult si bine cuibarit.

Acest unchi al meu pentru ca era baiat, evident, facea lucruri demne de un baiat:
...leagane prin pomi, din acelea cu sfoara si o bucata de scandura pusa in echilibru, care mai cadea din cand in cand de sub tine...
...gornete cu care se impusca prin porumb, pe deal, prin curte ... cu 2-3 prieteni-vecini...

..."inventase" si gornetele si cu bold in varf, cu care tragea la tinta in usa de lemn de la ... toaleta din gradina ... apropo de toaleta, fetele lui intr-o vara, au intrebat-o pe mamaie daca acea toaleta este pentru animale :)
Stia unchiul meu sa faca mici sobe in pamant, unde faceam focul si coceam porumb ...
...in excursiile noastre pe dealuri avea mereu un toporas cu ajutorul caruia facea arcuri cu sageti ...
...stia sa se dea pe schiuri si ma lua si pe mine ori in fata, ori in spate pe shiurile lui din lemn, facute de tataie...
...isi cumparase un cutit cu teaca din plastic ... maaaama, ce cutit!

Intr-o vara cand el era la scoala si statea in gazda la oras, eu si frate-meu am dormit vre-o saptamana cu mamaie in masina, pe deal, unde avea ea niste porumb de prasit.

Acel cutit cu teaca din plastic a fost arma mea de aparare in vara aceea ... dormeam cu el la indemana si cand ieseam noaptea pe afara il luam cu mine negresit. Minte de copil!
Doar ce putea sa ma apere un cutitas daca ar fi venit un porc mistret?!

Cred ca acel cutit a fost prima ulealta cu care am inceput sa cioplesc. Nu stiu sa zic ce varsta aveam .. oricum, tot in `79 eram nascuta :) Poate ca aveam totusi vreo 12-13 ani, ca era si frate-meu destul de prezent ... sa fi avut si el vre-o 7-8 ani

Introducerea a fost destul de mare zic eu ... povestea este oricum mult mai lunga si e in sufletul meu ...
Concluzia e ca fiind unchiul meu figura marcanta pe langa noi astia mici, ne-am luat si noi dupa apucaturile lui, chit ca eu eram fata. Asa a fost, ce se mai poate schimba acum? :)

Trecutul e trecut, iar prezentul abia a inceput :)

In 2012 prin vara, nu stiu exact cum s-a declansat ... am hotarat ca vreau sa fac linguri din lemn.
Am fost cu mamaia la Sari, unde stia ea ca e un sat de lingurari. Era duminica, am gasit noi pe cineva, dar nu am putut sa vad cum se fac lingurile, ci doar am cumparat cateva .. in sfarsit!...
Am inceput sa le pictez cu motive traditionale, vazute pe niste magneti de pus pe frigider la niste mesteri populari. Au iesit... interesante zic eu acum...

Apoi tot in 2012, in toamna, am fost pe platou la Sinaia si mergand noi printre jnepenii de acolo, am vazut un lemn interesant, pe care am inceput sa il cioplesc in mers, cu un cutit de prin rucsacul sotului meu. Semana cu un corn de vaca ...
 Apoi am mai gasit un lemn ... l-am cioplit si pe acela ... tot in mers .. si cu mici adaugiri din sfoara de canepa, a iesit ca un pumnal :)


Am mai luat eu ceva lemne de pe acolo, dar cum am uitat la nasi cutitul ... m-am oprit din cioplit, ca nu mai aveam unealta.

In acea iarna am continuat sa pictez linguri cumparate si am facut niste aranjamente cu piesa principala - lingura pictata plus ceva sfoara si alte bucati de lemn sau conuri de pin.


In 2013 prin primavara, dupa ce iarna, cand mergeam pe la mamaie, studiam lemnele de foc, m-am hotarat sa comand niste dalti.
Mai intai am privit la altii, care au fost asa de binevoitori si au pus filmulete pe internet, apoi m-am apucat si eu voiniceste.  (cel ce m-a inspirat puternic este miculmester)

Ca la orice inceput, nu au iesit prea bine din prima


 Erau enorm de mari... S-au mai si crapat ...


Le-am dat pe unele cu ceara de albine de la mama. Ca o paranteza, simt nevoia sa precizez ca mama mea nu este o albina totusi, o asemanare intre ea si incredibila insecta tot este, deoarece am avut parte de un exemplu de harnicie remarcabil din partea ei. Intotdeauna era o curatenie si o ordine in casa... cum se spune ... era luna peste tot! Din pacate de mine prea putin s-a prins ... nu stiu cum fac de nu reusesc sa fiu ca ea. Inchid paranteza.

Apoi .. dupa o perioada, am trecut la alt nivel - linguri cu care se poate manca ... deci mai mici decat primele, finisate cu smirghel si unse cu ulei de masline. Intai mai drepte
... Apoi mai strambe, 

dar perfect functionale.  :)
Ca sa nu inchei brutal aici, cum era initial, vreau sa precizez ca povestea continua, este una chiar foarte vie si va invit sa o urmariti in continuare daca v-am trezit interesul.
Departe de mine totusi gandul sa va pierd timp pretios din viata ... si sa ajungeti sa nu mai tineti lucrurile sub control ... sper ca veti putea mentine un echilibru intre viata reala si cea virtuala, astfel incat sa va puteti bucura de tot ce va inconjoara: de natura, de familie, de catzel, pisica si ce o mai fi :).
Va multumesc mult pentru atentie si toate cele bune va doresc! :)

2 comentarii:

  1. Buna, Roxana ! Dragut ceea ce ai postat. Felicitari ! O sa vreau si eu linguri pentru a manca si cutit, cand strang banii, te contactez.

    Numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc frumos! Mi s-a inveselit ziua, nu la gandul ca voi vinde linguri, ci la gandul ca mai apreciaza cineva pasiunea mea de a le ciopli :). Numai bine tuturor!

    RăspundețiȘtergere